COVID-19 – Informaţii pentru solicitanţii de vize de intrare în România
- ACTUALIZARE la data de 11 martie 2022 -
INFORMAŢII DE INTERES!
Începând cu 9 martie 2022, ora 00.00, și-a încetat aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr.171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, au încetat toate restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități prevăzute în actul normativ antemenționat.
Resortisanții statelor terțe au posibilitatea de a solicita vize de intrare în România, indiferent de scopul deplasării, în conformitate cu legislația specifică în domeniu. Cererile de vize se depun la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în a căror circumscripție solicitantul își are domiciliul sau reședința, iar, în cazuri deosebite, urgente, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare din statul pe al cărui teritoriu solicitantul se află legal.
Atenție! Resortisanții statelor terțe care doresc să rămână pe teritoriul României pentru o perioadă mai lungă de timp, în baza unei vize de lungă ședere, au obligația de a se înregistra la autoritățile române, cel mai târziu cu 30 de zile înainte de expirarea vizei, pentru evitarea sancțiunilor prevăzute de lege. Pentru detalii accesați pagina https://igi.mai.gov.ro/contact/. Străinii aflaţi temporar în România, în baza unei vize de scurtă şedere, pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză (dreptul de şedere nu poate depăşi numărul de zile înscris în colantul de viză).