Întrebări frecvente
- Unde trebuie să solicit viza română?
- Calcularea dreptului de ședere
- Ce documente trebuie să prezint atunci când depun un dosar de solicitare a vizei?
- Pot solicita viza la cea mai apropiată Ambasadă/Oficiu Consular al României în timp ce călătoresc într-o țară străină?
- Cât durează obținerea vizei?
- Data plecării mele se apropie. Mi-ați putea elibera viza cât mai curând posibil?
- De ce mi-a fost respinsă cererea de viză?
- Pot aplica din nou pentru viză dacă am fost respins?
- Cum îmi reînnoiesc/prelungesc viza?
- Pot călători în România fără viză dacă dețin o viză eliberată de un stat membru Schengen?
- Dacă România nu este reprezentată de o misiune diplomatică în statul meu de rezidență, unde pot depune cererea de viză?
- Pot călători în România fără viză dacă dețin deja o viză eliberată de Bulgaria sau Cipru?
- Sunt membru de familie al unui cetățean UE, SEE sau elvețian. Am nevoie de viză pentru a intra în România?
- Trebuie să îmi înregistrez invitația pentru viza de scurtă ședere la MAE român?
- Trebuie să am anumite vaccinuri pentru a intra în România?
Viza română este eliberată de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României link.
Cererea de viză poate fi depusă la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României competente în raza domiciliului sau reședinței solicitantului, precum și acolo unde solicitantul este stabilit legal.
Cererile de viză pot fi depuse doar individual și toate documentele justificative anexate trebuie prezentate în original și copie atunci când vă prezentați la misiunea diplomatică/oficiul consular român competent.
Vă rugăm să rețineți că durata procedurii de solicitare a vizei poate varia în funcție de volumul de muncă la misiunea diplomatică la care se depune cererea, de rapiditatea cu care sunt depuse toate documentele necesare procesării cererii de viză și dacă este necesară sau nu o decizia din partea Centrului Național de Vize/Inspectoratului General pentru Imigrări.
După validarea aplicației online de viză pe http://eviza.mae.ro/, se va stabili o programare pentru interviu.

Pentru stabilirea dreptului dumneavoastră de ședere pe teritoriul României, vă rugăm să aveți în vedere faptul că data intrării va fi prima zi de ședere pe teritoriul României, iar data ieșirii va fi ultima zi de ședere pe teritoriul României. Perioadele de ședere autorizate în temeiul unui permis de ședere sau al unei vize naționale de lungă ședere nu se iau în considerare la calcularea duratei de ședere.
La calcularea dreptului de ședere al resortisanților țărilor terțe, se iau în considerare maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.
Vă puteți calcula dreptul de ședere utilizând metoda de calcul (link ) pusă la dispoziție de Comisia Europeană.
În cazul statelor sau autorităților teritoriale nerecunoscute de România, vizele se acordă la cerere, pe formulare separate de viză.

Puteți consulta lista documentelor justificative pentru tipul de viză pe care îl solicitați aici: https://eviza.mae.ro/SupportingDocuments.
Puteți solicita viza la cea mai apropiată Ambasadă/Oficiu Consular al României atunci când călătoriți într-o țară străină, numai dacă vă aflați legal în țara în care se află Ambasada/Oficiul Consular al României.
Vă rugăm să rețineți că durata procedurii de obținere a vizei poate varia în funcție de gradul de volumul de muncă la misiunea diplomatică la care se depune cererea, precum și de rapiditatea cu care sunt depuse toate documentele necesare procesării cererii de viză.
Este recomandabil ca cererile de viză de scurtă ședere să fie depuse cu cel puțin 3 săptămâni înainte de ziua planificată a călătoriei. Este recomandabil ca cererile de viză de lungă ședere să fie depuse cu cel puțin 45 de zile înainte de ziua planificată a călătoriei, dar nu mai devreme de 90 de zile. Eliberarea vizelor atunci când cererile sunt depuse într-un interval de timp foarte scurt înainte de ziua planificată a călătoriei nu poate fi garantată.

Nu putem lua o decizie cu privire la emiterea sau respingerea cererii de viză până la finalizarea examinării necesare. Cererile de viză sunt procesate conform legii, în ordinea în care sunt primite. Este recomandat să aplicați pentru viză imediat ce planul de călătorie a fost decis.
Vă informăm că fiecare cerere de viză este analizată individual, în funcție de scopul solicitării, de rezultatele interviului specific și de situația personală a solicitantului de viză, toate acestea reprezentând aspecte importante pentru stabilirea unei decizii finale.
De asemenea, motivele pentru care viza a fost refuzată sunt precizate în Formularul pentru notificarea și motivarea refuzului, pe care solicitantul de viză îl primește în momentul în care ridică documentul de călătorie de la misiunea diplomatică/oficiul consular la care a solicitat viza română.
O cerere de viză care a fost examinată și asupra căreia s-a luat o decizie nu poate fi reexaminată.
De asemenea, amintim că în conformitate cu prevederile cadrului național de reglementare, deținerea unei vize nu garantează titularului intrarea pe teritoriul României.

O nouă cerere de viză poate fi depusă în orice moment, în cazul în care toate documentele justificative corespunzătoare prevăzute de lege îndeplinesc cerințele. Orice astfel de cerere va fi examinată individual.
Dreptul de ședere pe teritoriul României acordat străinilor în baza unei vize de scurtă ședere nu poate fi prelungit.
Cu toate acestea, în cazul în care, din motive obiective, nu puteți părăsi România în perioada de valabilitate a vizei acordate, puteți obține o decizie de returnare de la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. (link).
Străinii intrați pe teritoriul României cu o viză română de lungă ședere pot solicita prelungirea dreptului de ședere temporară și pot obține un permis de ședere. Cererea depusă în acest sens trebuie adresată formațiunii teritoriale a Oficiului Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Da. Posesorilor de vize Schengen cu două sau intrări multiple de vize naționale sau permise de ședere eliberate de statele Schengen nu li se solicită obținerea vizei române pentru a intra, tranzita sau rămâne pe teritoriul României timp de 90 de zile în oricare 180 de zile.
Prin urmare, puteți călători în România fără viză numai dacă dețineți o viză Schengen valabilă cu cel puțin două intrări.
ATENȚIE! Valabilitatea, dreptul de ședere și numărul de intrări acordate de viza Schengen pe care o dețineți nu trebuie să fie consumate integral! De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că dreptul de ședere în România este egal cu dreptul de ședere conferit prin viza Schengen (exemplu: dacă dețineți o viză Schengen cu drept de ședere de 10 zile, veți avea dreptul de ședere în România doar 10 zile).

Contactați misiunea diplomatică a României care este acreditată pentru statul în care aveți reședința sau o misiune diplomatică / oficiu consular al unui alt stat membru al Uniunii Europene care se află în vecinătatea statului dumneavoastră. Mai multe informații legate de circumscripțiile consulare ale misiunilor diplomatice se regăsesc pe site-ul www.mae.ro.
Da, numai în condițiile Deciziei nr. 565/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe bazat pe recunoașterea unilaterală de către Bulgaria, Croația, Cipru și România a anumitor documente ca fiind echivalente cu vizele lor naționale pentru tranzitarea sau șederea preconizată pe teritoriul lor care nu depășește 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile și de abrogare Deciziile nr. 895/2006/CE și nr. 582/2008/CE.
Textul Deciziei nr. 565/2014 poate fi consultat aici: link Dreptul dumneavoastră de ședere pe teritoriul României nu va depăși dreptul de ședere care v-a fost acordat conform vizelor pe care le dețineți iar numărul de intrări și dreptul de ședere acordate prin vizele menționate nu trebuie să fi fost epuizate.
În anexele 1-3 ale Deciziei nr. 565/2014 puteți consulta lista documentelor emise de Bulgaria sau Cipru care pot fi utilizate pentru trecerea frontierei României conform Hotărârii nr. 565/2014.
Totodată, vă rugăm să aveți în vedere că intrarea în România va fi permisă doar persoanelor care îndeplinesc toate condițiile de intrare, conform legislației naționale în vigoare.
Pentru mai multe informații privind condițiile de intrare pe teritoriul României puteți accesa link

Cererile de viză depuse de membrul de familie al unui cetățean UE/SEE/CH trebuie să fie însoțite de următoarele documente justificative:
• cerere tip;
• pașaport valabil;
• pașaportul sau actul de identitate al cetățeanului UE/SEE/CH, în original și copie, precum și, atunci când cetățeanul UE/SEE/CH se află deja pe teritoriul României, copia pașaportului sau actul de identitate al acestuia, precum și copia documentului care atestă rezidența cetățeanului UE/SEE/CH pe teritoriul României, certificată conform cu originalul de către Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
• dovada legăturilor de familie.
(*) Vă rugăm să rețineți că termenul membri ai familiei se referă la oricare dintre calitățile de mai jos:
• soțul/soția;
• descendenții direcți, indiferent de cetățenie, care nu au împlinit vârsta de 21 de ani sau sunt întreținuți de cetățeanul UE/SEE/CH, precum și cei ai soțului/soției;
• ascendenții direcți, indiferent de cetățenie, care sunt întreținuți de cetățeanul UE/SEE/CH, precum și cei ai soțului/soției.
Solicitanții de viză care sunt membri de familie ai unui cetățean UE/SEE/CH nu sunt obligați să completeze câmpurile marcate cu un asterisc (*) în formularul de solicitare a vizei.
Prin excepție de la prevederile art. 5 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 republicată, cu modificările și completările ulterioare, străinii membri de familie ai unui cetățean UE/SEE/CH sunt exceptați de la obligativitatea vizei pentru România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
• Însoțesc sau se alătură cetățeanului UE/SEE/CH care își exercită dreptul de ședere pe teritoriul României;
• Dețin un document valabil care atestă rezidența pe teritoriul unui alt stat membru al UE, în calitate de membru de familie al cetățeanului UE/SEE/CH pe care îl însoțesc sau căruia i se alătură pe teritoriul României.

Înregistrarea este solicitată numai anumitor categorii de străini. Vă rugăm să consultați lista aici . Dacă statul terț din care provine persoana invitată se regăsește în listă, vă rugăm să vă înregistrați invitația la următoarea adresă și la următoarele ore:
Aleea Alexandru nr. 24, sector 1, Bucuresti;
Joi: 09:00 - 12:00 și 13:00 - 15:00
Vineri: 09:00 - 13:00

Pentru persoanele din Afganistan, Madagascar, Pakistan și Yemen care doresc să călătorească în România, se menține obligația de vaccinare OPV (vaccin polio oral) sau VPI (vaccin polio injectabil). Categoriile de persoane menționate mai sus nu au dreptul să părăsească teritoriile statelor menționate, indiferent de punctul de trecere a frontierei (rutier, maritim, aerian), fără documente care atestă vaccinarea antipolio, autoritățile statelor menționate având dreptul să le interzică părăsirea teritoriului.
Pentru evitarea unor astfel de situații, persoanele din categoriile menționate mai sus care solicită vize de intrare în România sunt obligate să prezinte certificatele internaționale de vaccinare care atestă vaccinarea antipolio. Pentru cetățenii din statele menționate mai sus care nu au fost vaccinați în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înainte de călătorie sau, în cazuri de urgență, chiar înainte de călătorie.
Dovada vaccinării antipolio nu mai este necesară pentru persoanele din China.
Se recomandă ca persoanele din Benin, Burkina Faso, Camerun, Ciad, Coasta de Fildeș, RD Congo, Congo, Egipt, Etiopia, Ghana, Guineea, Iran, Mali, Niger, Nigeria, Republica Centrafricană, Senegal, Sierra Leone, Somalia, Sudan, Sudanul de Sud, Tadjikistan, Togo, Ucraina și Uganda să se vaccineze înainte de a solicita o viză românească.

Q&A - Schengen